vitamine…

~ Aprinde Lumina in viata ta… ~

 

Nu conteaza pentru cat timp o incapere a stat in intuneric…o zi, o saptamana…un an sau poate zeci de mii de ani. In momentul in care aduci o lumanare se intampla o minune; intunericul se risipeste ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo.

   In mod similar, nu conteaza pentru cat timp suntem impotmoliti de limitarile noastre, legati de greselile si falimentele noastre…In momentul in care decizi sa te eliberezi, nimic nu te va mai opri.

Aprinde Lumina in viata ta…:-)

frumusete in loc de cenusa

 Dumnezeu caută bărbaţi şi femei care nu vor fi niciodată mulţumiţi doar cu experienţe şi „binecuvântări”, ci care îşi vor lua crucea în fiecare zi şi îl vor urma pe Isus; astfel vor arăta în viaţa şi slujirea lor realitatea acestor cuvinte: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”.

 

Aceasta este viaţa plină de Duhul Sfânt.

 

„Nu eu ci Hristos fie slăvit, iubit şi înălţat,

Nu eu ci Hristos fie văzut, cunoscut şi auzit,

Nu eu ci Hristos în orice privire şi faptă,

Nu eu ci Hristos în orice gând şi cuvânt,

Ah, să fiu salvat de la sine, Doamne,

Ah, să mă pierd în Tine,

Ah, să nu mai fie nici urmă de Eu,

Doar Hristos să trăiască în mine.” (Selectat)

 

Amin şi Amin.

cartea: Frumusete in loc de cenusa, Zac Poonen

o viata sfanta are glas

…a venit vremea sa spunem iarasi ca a fi crestin inseamna a fi un sfant in devenire, o continua sfintire. Credinta adevarata nu ne poate lasa straini de sfintenia divina. Iata ce scria Luther:

“Credinta nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinta este lucrarea lui Dumnezeu in noi. Ea ne stramuta in lumea divina pentru renasterea noastra in Dumnezeu. Ea il omoara pe vechiul Adam din noi si ne face o faptura noua, ne recreaza inima, curajul, intelegerea si toate celelalte fatete ale personalitatii. Credinta vine prin lucrarea Duhului Sfant. Ea implica o putere de viata care ne impinge irezistibil spre bine. Credinta nu intreaba care sunt faptele bune ce trebuiesc facute, ci trece la infaptuirea lor, fara nici un fel de intrebare.”

Dumnezeu ne cheama la o viata sfanta, iar o viata sfanta are glas. Ea vorbeste chiar si in momentele de tacere, fiind sau o continua atractie sau o perpetua condamnare.

Convertirea este o minune de o clipa, dar sfintirea este o lucrare care dureaza toata viata. Aceasta “sfintire” se face prin mijloacele harului, dar nu este atinsa automat prin frecventarea formala a slujbelor bisericesti. Asa cum bine a observat cineva: “Lebada nu-i alba pentru ca sta in apa, nici omul nu-i sfant pentru ca merge la biserica …”

Sfintirea inseamna fundamental doua lucruri: sa-ti declari proprietarul (pe Dumnezeu) si sa fii preocupat de calitatea caracterului tau. Va veni o vreme cand pana si pe zurgalaii cailor va fi scris: “Sfinti Domnului!” Orice oala din Ierusalim si din Iuda va fi inchinata Domnului (Biblia, Zaharia 14:21,22).

Pana atunci, sfintirea presupune doua miscari fundamentale, despartirea de aspectul “lumesc” al cotidianului pacatos si alipirea de Christos, prin ascultarea de indemnurile Duhului Sfant. De fapt, aceste doua miscari nu sunt separate, ci concomitente. Alipirea de Christos este singura cale sigura pentru deslipirea de lume. Nu singuratatea te face un sfant, ci partasia adevarata cu Christos in umblarea de fiecare zi.

Exista diferite grade de sfintenie. Unii au ajuns mai departe, altii sunt inca la cele incepatoare. Si unii si ceilalti insa au apucat pe calea sfinteniei, ca pe un drum ireversibil care va fi incununat de intrarea pe portile cerului.

Richard Wurmbrand a s spus odata:

“Nu-i nimic ca nu poti fi un sfant mare. Incearca insa sa fi macar un sfant mai mic!”

Cand el a rostit aceasta afirmatie, a starnit nedumerirea auditoriului, ceea ce l-a determinat pe Wurambrand sa explice putin aceasta afirmatie, iar explicatia a venit printr-o mica ilustratie…:

“Se zice ca o doamna tocmai iesise la plimbare cu un caine de rasa foarte impunator si foarte scump. La coltul strazii, i-a intampinat o jigodie micuta si plapanda, care a inceput sa-i dea tarcoale dulaului zicand:

“Buna dimineata, domnule dulau! Ce mai faceti?”

Dulaul l-a privit batjocoritor de sus si i-a dat un vant de l-a rostogolit dincolo de bordura, in praful strazii:

“Fugi mai de aici. Tu esti caine? Fugi de aici, potaie!”

Sculandu-se anevoie de jos si scuturandu-se stanjenit de praf, catelusul a ridicat totusi privirea sus plin de indrazneala si a zis:

“N-aveti dreptate, domnule dulau. N-oi fi eu tot asa de mare ca si dumneavoastra. Oi fi chiar mic si pricajit cum spuneti, dar un lucru nu puteti spune totusi despre mine: ca sunt … pisica! Sunt si eu tot la fel de caine ca si dumneavoastra.”

“Morala este simpla si evidenta: Nu putem fi toti sfinti de dimensiuni mari, dar asta nu trebuie sa ne descurajeze! Putem si trebuie sa fim niste sfinti mai mici, asa cum ne ajuta harul lui Dumnezeu si puterile noastre. Nimeni n-are voie sa renunte la sfintenie. Dumnezeu are sfinti de toate dimensiunile. Daca nu poti fi unul dintre cei mari, fi unul mai mic, dar fi sfant in toate zilele vietii tale!”

* * *

Un copil a stat cu bunica lui intr-o dupa-amiaza insorita in interiorul unei catedrale. Lumina patrundea multicolor prin vitraliile care infatisau chipuri de slujitori ai lui Dumnezeu de pe paginile Scripturilor si din filele de istorie. Dupa ani si ani de zile, cineva l-a intrebat la un examen de teologie:

“Ce este un sfant?”

Cu reminscenta unei amintiri inca vie in suflet, copilul de alta data a raspuns:

“Un sfant este un om care lasa lumina sa straluceasca prin el!”

 

* * *

 “Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.”

Biblia, Leviticul 20:26

gand…

 

…Nu mai pot trai acum fara Tine. Cand Dragostea te primeste, totul se schimba. Incepe o minune..Cand Dragostea te ia acasa, si spune ca locul tau e aici, singuratatea se termina si incepe o viata noua ..Cand Dragostea te primeste, este pentru totdeauna…

Doamna, v-ati pierdut crucea

În avion. Doi pasageri, un bărbat şi o femeie stau pe locuri vecine. El citeşte din Biblie. Avionul decolează. Ea îşi face cruce. El nu. „De ce, domnule, nu vă faceţi cruce?”, întreabă doamna revoltată. El ridică uşor privirea, continuând apoi să citească. La un moment dat, stewardeza se apropie, se îndreaptă spre ei… avionul începe să se clatine, stewardeza se dezechilibrează şi un pahar cu băutură răcoritoare de pe tava ei se varsă pe rochia doamnei evlavioase. Aceasta începe să o atace verbal pe stewardeză. Bărbatul se întoarce spre ea şi îi spune: „Doamnă, v-aţi pierdut crucea!” La fel este şi în viaţa noastră. Ne este uşor să acceptăm crucea atunci când ea înseamnă bunăstarea noastră, bucuria noastră… Dar adevărata credinţă se vede în situaţii de criză. Acolo se testează supunerea faţă de Voia divină. În lipsuri, în singurătate, în mijlocul neînţelegerii venite din partea celor din jur, în crizele afective, profesionale, sociale, iese la iveală măsura smereniei sub crucea încredinţată fiecăruia spre Golgota proslăvirii noastre! „Unirea voinţelor celor ce se iubesc, astfel ca ei să aibă aceeaşi dorinţă, este cea mai însemnată urmare a iubirii” – Dionisie Areopagitul. De aceea, cu cât cineva va fi mai strâns unit cu voinţa lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi dragostea sa. Sfântul Alfons de Liguori îşi pune întrebarea: „la ce ne folosesc faptele pe care vrem să le facem spre mărirea lui Dumnezeu, dar nu sunt după plăcerea sa?” Tot el vine cu răspunsul: „Domnul nu vrea jertfe, ci să ne supunem poruncilor Sale: ‘Oare vrea Domnul arderi de tot şi jertfe mai bine decât ascultarea Cuvântului Său? Nesupunerea este la fel cu închinarea la idoli‘ – Biblia, 1 Împăraţi 15, 22. Omul care vrea să lucreze după propria lui voinţă, în afară de voinţa lui Dumnezeu, săvârşeşte un fel de închinare la idoli, căci în loc să se închine voinţei dumnezeieşti, el se închină voinţei sale”. Mă confrunt adesea cu oameni care „au doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”. Persoane care cred că au făcut o crimă dacă au spălat rufe miercuri şi vineri, dar care trăiesc în curvie. O colegă se lăuda că ea ţine în fiecare marţi „postul sfântului Anton”, în timp ce ne ţinea o conferinţă pro-concubinaj şi anti-căsătorie. Se pare că ea nu a citit niciodată în Sfânta Scriptură că postul nu se trâmbiţează şi că principala lui componentă e cea spirituală, nicidecum aspectul alimentar. Ce se întâmplă însă cu cei care suntem sau pretindem că suntem convertiţi la Cristos în momente în care ne este greu să purtăm crucea? Cum să ne depăşim crizele? Când totul urlă în noi împotriva deciziei divine, când suntem supăraţi la culme pe viaţa noastră? Acelaşi sf. Alfons de Liguori ne îndeamnă, într-una din scrierile sale, să căutăm a face voia lui Dumnezeu „în lucrurile obişnuite, fireşti, în boală, în supărări, în ispite, în moartea celor apropiaţi, în darurile primite de la Domnul Isus”. Este premiza de la care pornim. Fără tăgadă, trebuie să acceptăm faptul că Dumnezeu vrea să ne supunem voia Voii Sale. Problema noastră nu este că suntem în necunoştinţă de faptul acesta, ci că ne este greu să-l punem în practică. Să ne oprim o clipă asupra scrierilor robilor lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. „Preţuieşte mai mult să spui: ‘Fie numele Domnului binecuvântat‘ când întâmpinăm lucruri neplăcute, decât mii de mulţumiri, în lucrurile care ne plac” – Pr. Ioan Avila. “Tot ce se întâmplă aici contrar voinţei noastre, să ştii că nu se întâmplă decât din Voia lui Dumnezeu” – Sf. Augustin. “Sufletele supuse voinţei lui Dumnezeu, dacă sunt umilite, ele doresc aceasta. Dacă suferă lipsuri, ele doresc să fie sărace. Când vine frigul sau căldura, ploaia sau vântul, cel ce e unit cu voinţa divină zice: ‚vreau să fie frig sau cald, vreau să fie vânt sau ploaie, căci aşa vrea Dumnezeu’. Când vine sărăcia, prigoana, boala sau moartea, un astfel de suflet zice: ‚eu vreau să fiu sărac, prigonit, bolnav. Chiar vreau să mor, căci aşa vrea Dumnezeu” – Salvian. Desigur, avem în istoria lumii cel mai motivant exemplu de supunere. Când omul a hotărât să Îi întoarcă spatele lui Dumnezeu, Însuşi Isus, Dumnezeu fiind în Sfânta Treime, a luat chip uman şi a purtat pentru noi povara păcatelor şi a morţii. Ştim asta. Fiul a adus Tatălui singura jertfă prin care noi putem avea acces la părtăşia cu Sfânta Trinitate. Ceea ce uităm adesea este că Acelaşi Isus nu ne-a lăsat singuri în lume, după înălţarea Sa. Ci este gata să împlinească în noi minunea ascensiunii spirituale, chiar purtându-ne crucile noastre spre destinaţia finală. Domnul Isus este solidar cu noi în drumul spre Golgota, în calea noastră spre culmi! Nu e suferinţă să ne doară mai tare decât pe El! Nu e lacrimă care să nu-şi aibă izvorul în sensibilitatea Lui! Iată de ce, unindu-ne voia noastră cu Voia Lui, ne vom trezi lucrând prin durerea de azi răsplătirea de mâine. Şi nu suntem vreo clipă lipsiţi de Sfânta-I prezenţă. „Doamne Isuse, Cel care Ţi-ai părăsit gloria cerească pentru a Te identifica cu durerea aleasă de om prin nesupunere, model de smerenie până la moarte, şi încă moarte de cruce, închinare Ţie! Rămâi alături de noi când nu înţelegem Voia Ta, lucrând în noi acceptarea şi conformarea cu orice circumstanţă îngăduită de Tine! Trezeşte-ne iubirea pentru crucile noastre! Pe cei care ne-am pierdut crucile, recuperează-le pentru noi! Pe cei ce le-am blestemat, învaţă-ne să le binecuvântăm! Căci Tu eşti Dumnezeul şi Izbăvitorul nostru, în bucurie şi în necaz, de acum şi până la sfârşitul veacurilor! Laudă Ţie, Isuse Cristoase!” Amin. sursa: www.voxdei.ro , articol de: Andrei Patranca

LA CRUCEA DE LA GOLGOTA -VICU LAZAU

more about " LA CRUCEA DE LA GOLGOTA -VICU LAZAU ", posted with vodpod

Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie!

am auzit azi cateva ganduri, pline de incurajare, si voi incerca in randurile de mai jos sa vi le expun si voua…

“Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.  Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn, vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră. Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!”

Biblia, Ioel 2:23-26

sunt vremuri in viata noastra, in care mai mult sau mai putin voit, ajungem in anumite pacate, incostient sau cu deplina cunostinta…si in aceste imprejurari, Dumnezeu, fiindca ne iubeste, dar si fiindca e drept, ingaduie in viata noastra durerea, suferinta…si poate trecutul nostru e umbrit de lucruri grele…pe care ne-am dori sa nu fie acolo..lucruri, care ne dor, lucruri de care ne e rusine…pentru ca in final, pacatul nu poate aduce in viata noastra decat durere si rusine.

 ”Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. ” Biblia, Romani 6:21

si datorita acestor lucruri, Dumnezeu a ingaduit un timp in care “lacustele” ne-au impresurat, un timp incarcat de consecintele nefaste ale pacatului…dar Dumnezeu, in bunatatea Lui, are si azi o promisiune, pentru cei care raspund afirmativ la invitatia lui atat de nobila, aceea de a te intoarce de la intuneric, la lumina, de la rau la bine! - promisiunile lui nu fac decat sa aduca  bucuria deplina!

 Domnului ii pare rau de raul pe care il trimite asupra noastra, de acea, promisiunea Lui pentru aceia care se intorc cu toata inima de la rau, este, nu numai ca vor primi iertarea, dar vor avea parte si de o rasplata..si timpul acela marcat de “lacustele” suferintei, Dumnezeu promite sa-l rasplateasca! Insa, pentru a avea parte de aceste lucruri, avem nevoie sa ne punem increderea in Domnul, si sa rostim si noi cu toata sinceritatea, intocmai ca si psalmistul:

***Psalmul 40:1 Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.

Psalmii 40:2 M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.

Psalmii 40:3 Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.

Psalmii 40:4 Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!

Psalmii 40:5 Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.

Psalmii 40:6 Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.

Psalmii 40:7 Atunci am zis: “Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine -

Psalmii 40:8 vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.

Psalmii 40:9 Vestesc îndurarea Ta, în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne!

Psalmii 40:10 Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău şi mântuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.

Psalmii 40:11 Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.

Psalmii 40:12 Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu, şi mi se înmoaie inima.

Psalmii 40:13 Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.

Psalmii 40:14 Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi, toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine cei ce-mi doresc pierzarea!

Psalmii 40:15 Să rămână înlemniţi de ruşinea lor, cei ce-mi zic: “Ha! Ha!”

Psalmii 40:16 Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: “Mărit să fie Domnul!”

Psalmii 40:17 Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule! ***

fie ca fiecare din noi, sa ne punem nadejdea in Domnul si Mantuitorul nostru drag si scump, si sa ramanem neclinti in asteptarea implinirii promisiunilor Lui, pentru ca: 

“Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. -” Biblia, Proverbe 10:28

 

God bless!