“Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!”
Ezechiel 22:30
Cineva mi-a mărturisit ieri că, privind retrospectiv la viaţa lui, nu poate spune alceva decît că a fost o viaţă de “câine“. În cea mai mare parte a vieţii a experimentat doar egoismul celorlalţi, mândria, ipocrizia, înșelarea, şi multe altele. Dumnezeu nu se află în ecuaţia vieţii lui (în sensul că deşi ştie despre El, nu l-a acceptat în viaţa lui personală), şi acum, făcându-şi calculele, asta e tot ce vede…o viaţa fără nici o deosebire de a unui animal..şi imediat m-am gândit..ei bine, viața a fost aşa tocmai pentru că Dumnezeu a fost lăsat afară. Când omul renunţă la Dumnezeu, atunci pe drept vorbind, nu se deosebește mult de celelalte animale, uneori le poate depășii, în sensul negativ al cuvântului. Motivul e simplu, dacă credem că suntem doar o altă specie animală, evoluați din forme primitive de viaţă, atunci singura soluţie e să ne comportăm ca atare, şi atunci regula de viață este cel mai puternic câștigă (orice ar putea însemna “cel mai puternic”: cel care cunoaşte, bate, minte, înșală , domină (etc) cel mai mult). Atunci, viata se reduce doar la o lupta de supravietuire…si atât!
“Mântuitorul e mult mai generos” spune Petre Ţutea citând paragraful din Matei 5 cu v. 48, “Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”
Dacă însă acceptăm adevărul revelaţiei divine, adevărul existenţei Demiurgului şi îl invităm să facă parte din viaţa noastră personală, totul se schimbă, absolut totul!
Descoperi că ai fost creat cu un scop mult superior, că ai fost creat pentru veşnicie. Când te întâlneşti cu Dumnezeu, te descoperi mai bine pe tine, îţi redescoperi natura umană. Abia atunci eşti cu-adevărat om. Doar acceptând ideea că Dumnezeu, Cel ce este, te-a creat după chipul şi asemănarea Lui, poţi depăşi condiţia animalică. Mântuitorul spune”Fiţi desăvârşiţi…” Înţelegem de aici că lucrul acesta este posibil…putem semăna cu Dumnezeu, putem fi ca El, iubind ceea ce El iubeşte, trăind în sfinţenie, în curăţie, în adevăr, putem încerca să semănăm cu El, în fiecare zi mai mult, până la desăvîrşire. E extraordinară perspectiva asta! Putem tânji spre desăvârșire, putem depășii condiția instinctuală, putem fi oameni! O altă veste bună ne-o scrie apostolul Pavel: “Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Filipeni 4:13
În drumul acesta spre desăvârşire nu suntem singuri, nici nu trebuie să fie aşa. Domnul Isus e cu noi, ne întăreşte, ne ajută, ne dă putere să progresăm în desăvrşire, în iubire, în ascultare, în sfinţenie, în tot ce e frumos şi bine (frumosul e întotdeuna legat de bine, şi tot ce e frumos, trebuie să fie şi bine).
Asta e vestea bună, suntem creați pentru veșnicie, iar viața asta e un drum spre desăvârșire în asemănarea noastră cu Creatorul nostru.
Cei ce înţeleg această realitate pot mărturisii că viaţa este frumoasă şi că merită trăită cu şi lângă Dumnezeu.
Proabil se naşte întrebarea: Dacă Dumnezeu, care e desăvârșit şi ne-a creat şi pe noi după chipul şi asemănarea Lui, cum se face că ne naştem în cursa spre desăvârşire? e o întrebare bună, asupra cărei vom medita înt-un alt articol.
Până atunci, să ne bucurăm de viaţă, să ne bucurăm că suntem oameni şi să trăim ca atare.
Concluzie:
omul fără Dumnezeu => animal evoluat;
omul cu Dumnezeu =>om – făptură veşnică, cu posibilitate de desăvârşire.
God bless us
