- ”Ceea ce credem despre Dumnezeu este cel mai important lucru despre noi insine.”  -

 - “Prin cea ce gandesti,traiesti,prin cea ce meditezi,vei forma un caracter,in cea ce staruiesti,vei fi biruitor.” - 

- “Regretul pentru lucrurile pe care le-am facut dispare odata cu timpul, regretul pentru lucrurile pe care nu le-am facut este incosolabil. Sydney Harris -

* * *

Nemerit

Tata, azi mă întorc acasă!

Colindul meu prin lumea necuminte s-a sfârşit.

Mai e un ceas

Până vom sta la masă,

Dar niciodată n-am să ştiu

De ce m-ai mîntuit.

 

Alerg spre tine prin pulbere de stele.

Văd mâna Ta

În pragul casei noastre, cum mă cheamă.

Ştiu că Ţi-e dor

Iar eu, deşi Te-am răstignit,

Mă-ntorc la Tine fără teamă.

 

I-ai adunat pe toţi.

Îi văd prin orizont cum aşteaptă

Presimt că vor rosti bâneţe,

Dar eu nu meritam atâta politeţe.

Oare de ce, chiar pe nedrept,

Dreptatea Ta e dreaptă?

 

Va fi pustiu o vreme printre galaxii.

Toţi heruvimii au plecat la nuntă

Acasă e potop de armonii

Planetele aştern vecia de lumină

Se leagă orice rană azi şi orice cale frântă

Nu mai curg lacrimi printre bucurii.

 

Mă uit, popoarele adună sărbătoarea

Aproape că Te-aude inima şoptind

Aici se va sfârşi in nesfârşit cărarea

Eşti poate încă-o clipă nevăzut,

Dar palma Ta mă strânge către-mpărăţie.

Îi cern prin răscolirea de minuni chemarea.

 

Din nou acasă, lângă Tine,

Nici visele nu se trezesc sub freamăt de lumină.

În dorul prea uimit de frumuseţe

Aştern recunoştinţa mea deplină

Şi mă întreb de ce atâta politeţe,

De ce m-ai aşteptat, Împărăţia mea divină?

 

Daniel Chirileanu, Cumpene

Învaţă

 

Dacă am şti să învăţăm

Mai mult decât hârţoage,

Şi dacă mai adânc, priceperea ar cumpăni,

S-ar clătina puterile pământului,

Ar limpezi

Cărările cuvintelor ce ştiu să roage.

 

Dacă am vrea să învăţăm

din alergatul vremii, pe tăcute,

Şi-am asculta nespusele scenarii din culise,

Am căuta comorile şi-nţelepciunea

Prelinsă din eclipse,

Cu preţ mai greu decât o vinde lumea.

 

Dacă am vrea să învăţăm

Că ignoranţa e o boală

Şi-am scutura de prin memorii orice chiul,

am regăsi ieşirea din uitare

Şi ne-am trezi

Cu dorul de lumină nesătul.

 

Cât se mai zice adevăr, dacă am vrea

Să punem capăt nepăsării,

Poate s-ar lumina la orizont vreo stea

Şi n-am mai rataci

Ca zmeul de copii,

Că n-am mai fi sub zodia-ntâmplării.

 

Dacă am vrea să învăţăm

Ca pentru mâine,

Poate că mâine nimeni n-ar muri;

S-ar frânge veşnicia ca o pâine,

Ni s-ar deschide drum

Prin orizont şi nu ne-am mai opri.

 

Daniel Chirileanu, Cumpene

Ceea ce credem determina cum ne comportam, iar amandoua impreuna determian ce devenim…

Clipa

Zdrobit de-al nimbului curat,
Trecut prin viata cu pacat,
In clipa resemnarii-n tine,
Vei stii ce-nseamna sa faci bine.

Vei intelege-ntr-un sfarsit,
Ca tot ce-a fost in infinit,
Va trece peste noi far’nepasare
Lasandu-si haina rece, arzatoare.

Dar tu… clipa a resemnari…
Chiar nu-ntelegi culmea dureri?
Nu lasi in om, leac de scapare,
Si vrei sa-l duci spre disperare!

Sa-i curmi a vietii-nflacarare,
Sa-l lasi pribeag ca si urmare,
Sa-i dai batai de bici cu foc,
Sa-l lasi pustiu, far’de noroc.

Si chiar de toate astea vina,
Izbindu-l de pamant cu stima,
Naltandu-l spre inaltul cer,
Tot om va fi, un om de fier.

Chiar in sfarsit de vei pali,
In biata sa fiinta… vei domolii,
Un suflet plin doar de durere,
Ducadu-l sus de sumbra-i decadere.

Si tot ce va ramane-n viata,
Patruns cu Duh si cu speranta,
Va-ntreprinde un Paradis,
Cu foc de aur de nestins,

Cu flacari ce nu vor lovi,
Decat in cei ce vor lipsi,
Si-n tot ce este nepasare,
In toti si-n toate, cu ardoare.

Si in final, tot ce a fost,
O viata simpla, dar cu rost,
Trecuta toata intr-o clipa,
Vei intelege-ntr-un sfarsit,
Ca iadu-i cel ce ne despica…

autor: Dănuţ Bărbuşelu

Ratacind mereu…

Ratacesc pe cararile vietii,
Ma caut fara odihna, pentru a ma regasi.
Intreb florile si arborii,
Intreb iarba si cerul,
Intreb luna si soarele,
Intreb stelele.
Il intreb pe Dumnezeu:”Unde sunt, Doamne?”
In tacerea mea launtrica
Ma intreb pe mine:”Pe unde ratacesti?”

M-am pierdut in copilarie
Cand ma intrebam nestiutoare:
“Ce e viata?”
Si m-am regasit.
In trandafirii galbeni din gradina casei,
In mirosul salcamilor in floare,
In parfumul teilor din padure,
In florile de visin, de piersic si cires
In poienile pline de ghiocei
Apoi, in albul pur al lacramioarelor
Si in cupele presarate cu aur ale crinilor in floare.

M-am pierdut in tinerete
Cand ma intrebam nestiutoare:
“Ce e iubirea?”
Si m-am regasit.
In inimile oamenilor,
In sufletele prietenilor,
In caldura dragostei parintesti,
In adierea vantului iubirii,
In limpezimea de fiord a ochilor lui,
Ai celui de care m-am indragostit.
Si atunci mi-am faurit un ideal.

M-am pierdut incercand sa ating stelele.
Acolo era idealul la care visam
Il simteam pe culmea sufletului meu.
Dar viata ma tragea in jos
Si din nou ma inaltam pana la cer
Pentru a cobori, apoi, in abis.
Si rand pe rand,
Si an dupa an,
Viata mea s-a transformat intr-o miscare,
Un dute-vino, intre cer si pamant.
Cum sa nu ma pierd?

Acum ma caut din nou
Ca in copilarie si tinerete.
In tacerea fiintei mele, strig.
Chem numele Lui Dumnezeu,
Il rog sa-mi arate calea
Ce trebuie sa o urmez
Pentru a ma regasi.

Autor: Iulia Comaniciu

Spaima unui vis

 

Merg, Doamne, pe calea ce-ai deschis,
şi darul tău de viaţă l-am preschimbat în vină,
calc cu putere piatra, mă-ndemn către lumină,
dar tot mă doare cerul cu spaima unui vis.

Zadarnic răsucesc în suflet suferinţa
cu mâinile de carne, de sânge şi de duh,
nu ştiu să-i torc din caier “firul de văzduh”,
ştergar de glorie să-şi facă pocăinţa!

Autor: Silvia Velea

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Sunt un nimic
Sunt dintr-un nor, un strop mai mic
Si-atat de Mare-I Dumnezeu!

 .

Cine sunt eu?
Un praf in vant
In minte-un gand
La flori pamant

.
Si-atat de Mare-I Dumnezeu!

Eu sunt un rob, nu imparat
Sunt doar un ciob, nu vas curat
Sunt doar un strop, nu un ocean
Sunt doar un ciot, nu buzdugan…

Un vant usor, nu uragan
Sunt doar un schiop, nu un viteaz
Sunt parca-un vis, dar totusi treaz

Sunt doar un spin, nu sunt un crin
Nu sunt nici miere, ci sunt pelin
Sunt un nimic si Tu esti Tot
Si far’ de Tine nimic nu pot

.

Sunt doar un vas, Tu un Olar
Tu esti Curat, eu sunt murdar

Nu sunt un soim , sunt un sticlet
Nu sunt real, ci un pamflet

.

Nu sunt un sfant, nu sunt ateu
Sunt doar un vierme, nu sunt un leu
Si-atat de Mare-I Dumnezeu!

.

Sunt un arbust, nu  un stejar

Nu sunt un foc , ci doar un jar
Sunt un pribeag, nu sunt statornic
Nu sunt bogat , ci sunt datornic

 .

Nu sunt in cer, sunt pe pamant
Sunt pacatos, nu sunt un sfant
La un Stapan sunt un dator
Pe-acest pamant un calator…

.

Sunt asfintit, nu rasarit
Nu sunt intreg, ci sunt ranit
Nu sunt o stanca, sunt doar nisip
Nu imbrancesc, dar sunt lovit

.

Iar tu Isuse , Domn Preaiubit
Desi-Ai fost Mare, ai fost smerit
Batut ai fost , batjocorit

.

Desi-Ai fost Rege, Te-ai facut rob
Desi Un Olar, te-ai lasat ciob

.

Desi Bogat, Ai fost Sarac
Desi Statornic, Ai fost pribeag
Desi-Ai fost Tare, ai fost smerit
Desi Ai fost Sculptor, ei Te-au cioplit

.

Desi Ai fost Bun, Te-au biciuit
Desi hulit, Tu i-ai iubit
Desi flamand, Tu i-ai hranit

.

Ai fost in vant, in ploi, in post
Desi-n nevoi, dator n-Ai fost

.

Ai fost scuipat, batjocorit
Cu toate acestea ,Tu ne-ai primit

.

Desi Ai fost dascal,  ai ascultat

Ei ti-au gresit, Tu i-ai iertat

 .

Desi batut, nu ai cartit

Desi Stapan, nu Te-au cinstit

 .

N-ai avut vina, Te-au condamnat
Desi Esti Jude, te-au judecat

Desi Pastor, ai fost un Miel
Si-Ai indurat pentru un tel

Desi un Vesnic, tu ai murit
Si pentru noi ai patimit

Desi-Ai fost mort, ai inviat
Astfel pe moarte ai calcat

 .

Si moartea nu Te-a  biruit!

N-ai fost dator, dar ai platit

 .

N-ai avut vina, Te-au schingiuit

Fara motiv Te-au biciuit

Si chiar de-as trai infinit

.

Sa-Ti multumesc cum as putea?
Caci tu atata m-ai iubit
Si ti-a fost scumpa viata mea
Incat pe-a Ta ai lepadat
Sa ma salvezi de-al meu pacat
Eu moarte as fi meritat
Dar moartea Ta m-a inviat

Moartea tu ai biruit
Si Te-ai facut Desavarsit
Si-ai reajuns un Infinit
Cuvantul Cel far’ de sfarsit!

Am fost cazut, m-ai ridicat
Am fost murdar, si  m-ai spalat
Am fost ranit, m-ai ingrijit

Am fost un spin, acum sunt floare

Am fost un strop, acum o mare
Am fost o ghinda, acum stejar
Si am primit o viata-n dar

Am fost pribeag , acum am casa
 Fac parte dintr-a Lui Mireasa
Am fost un sclav, acum sunt fiu
Am fost un mort, acum sunt viu!

Ce-i viata ta?

CE-I VIAŢA TA? 

de Costache Ioanid

 Ce-i viaţa ta? E o peniţă
Cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiţă
Tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliţă,
Nu se mai sterge nicidecum.

Şi vorbe-n vânt şi fapte rele
Rămân pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
Nu se mai sterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
Îţi vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plâns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
Nu se mai şterge nicidecum.

N-o poate şterge decât sânge,
dar sânge sfânt şi nu oricum.
Ce înger trupul său va frânge?
Şi-astfel, ce-ai scris, oricât ai plânge,
Nu se mai şterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
Ca tu să scapi din foc şi fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-I ceri iertare,
Nu se mai şterge nicidecum.

Isus pe lemn răbdă arşiţa.
Isus e preţul tău acum.
Prin El eşti alb ca lămâiţa.
Şi tot ce-a scris cândva peniţa
Nu se mai şterge nicidecum…

Frumos va fi sa scrie-asa, si-n cartea mea…si-n cartea ta…