Sfintenia Ta, o scumpe Tata,
Imi da puteri sa ma ridic,
Sfintenia Ta ma cerceteaza,
Sfintenia Ta imi este zid.
*
Sfintenia Ta imi da lumina,
Si pace-adanca orisicand,
Sfintenia Ta mi-e calauza,
Sfintenia Ta imi este scut!
*
Sfintenia Ta imi da speranta,
Si noi puteri cand sunt infrant;
Sfintenia Ta ma intareste,
S-o pot lua de la-nceput.
*
Sfintenia Ta imi porunceste,
Sa ma sfintesc sub crucea Ta,
Sa am simtiri, ganduri celeste,
Tie sa-Ti dau inima mea!
In momentele de indoiala si chiar cadere, inaintea mea stateau doua aspecte ale exsistentei: cel firesc, pamanesc (pacatos) si cel spiritual, ceresc (sfant). Am observat in viata mea, ca atunci cand privirile mele se indreaptau spre primul aspect, nu mai aveam putere sa ma ridic, eram tot mai descurajata de mizeria in care zace firea pamanteasca, si nu faceam decat sa ma tarasc cu dezgust de atata intuneric… In clipa in care privirile mele s-au indreptat spre Cel Preasfant, spre Dumnezeu, totul a inceput sa ai aiba iar sens, si viata mea are din nou culoare..sfintenia Lui este izvorul care adapa sufletul meu, si tot sfintenia Lui ma intareste si imi reda speranta unei vieti curate, avandul pe Domnul alaturi de mine. Am inteles asadar ca in momentele de descurajare sau de cadere, singurul care iti poate reda speranta, care iti poate spala haina manjita de pacat este numai Dumnezeul Preasfant, El care a facut posibil acest lucru, prin lucrarea Fiului Sau la cruce! Acest lucru am incercat sa-l astern in versurile poeziei de mai sus, si asta e incurajarea pe care as vrea sa v-o las si voua, in orice circumstante va aflati incredeti-va in Cel Preasfant, ridicati-va privirile spre El, si viata va redeveni ceea ce a fost creata sa fie! :)
“El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.”
*Biblia, Deuteronom 32:4*
