Dumnezeul oamenilor de SUCCES

1 05 2008

 

Multa vreme s-a considerat ca Dumnezeu exista cu precadere pentru oamenii marunti, nevoiasi, „cei saraci cu duhul”, in general cei care nu mai gasesc nici un punct de sprijin nicaieri in alta parte si se vad nevoiti sa-si creeze unul. Oamenii mari nu au nevoie de Dumnezeu, pentru ca sunt capabili sa se descurce singuri si, in plus, Dumnezeu nu ar putea face fata tiradelor de argumente cu care se prezinta inaintea Lui, negandu-I existenta. Exista insa si oameni mari, pentru care existenta lui Dumnezeu trece dincolo de nivelul imaginarului, fiind dovedita prin legi si enunturi logice.

    In secolul al XVI-lea, a trait un astronom si matematician care, in mod ciudat, ar fi dorit sa devina teolog pentru a-L onora pe Dumnezeu in felul acesta. La sfarsitul vietii sale, Johannes Kepler, cel care in urma studiilor sale a descoperit legile care guverneaza miscarea planetelor in jurul Soarelui, marturisea: „Am intentionat sa devin teolog…, dar acum pot sa vad cum este Dumnezeu glorificat deopotriva prin astronomie, pentru ca cerurile spun slava lui Dumnezeu.”

    Kepler nu este singurul astronom pe care cercetarile l-au condus la intarirea credintei ca Dumenezeu exista. Nicolaus Copernic, primul care a sustinut stiintific teoria miscarii planetelor in jurul Soarelui, aminteste adesea Numele lui Dumnezeu in scrierile sale si, contrar parerii multora, el nu vedea nici o contradictie intre relatarile biblice si parerile lui.

        Rene Descartes, cunoscut drept parintele filosofiei moderne, pune la baza sistemului sau filosofic doua concepte puternice, oarecum inseparabile: Dumnezeu si Adevarul, lucru exprimat prin urmatoarea sintagma: „Ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist; exist, deci Dumnezeu exista!” Gandirea lui nu are fundament in afara

certitudinii existentei lui Dumnezeu. Numai prin existenta Lui si avand siguranta ca El nu vrea sa fim inselati de propriile noastre experiente, ne putem increde in simturile noastre si in logica procesului gandirii. In concluzie, Dumnezeu este centrul intregii sale filosofii.

Poate sa para ciudat faptul ca un filosof, care studiaza totul in amanuntime si care cerceteaza in profunzimea lui fiecare gand pentru a construi o serie de sisteme si rationamente, are nevoie de Dumnezeu, pentru ca ceea ce crede el sa ramana in picioare. Descartes nu este singurul filosof deocentric. Alaturi de el pot sta Toma d’Aquino, Sfantul Augustin sau Blaise Pascal. Inainte de a fi matematician si fizician, Pascal era filosof si, mai mult decat atat, un filosof constient ca „a-L cunoaste pe Dumnezeu, fara a ne cunoaste ticalosia, duce la mandrie, iar a ne recunoaste ticalosia fara a-L cunoaste pe Dumnezeu duce la disperare.” Poate ca cel mai cunoscut text al lui este cel care ar putea fi rezumat in felul urmator: „Daca Dumnezeu nu exista si tu crezi ca exista, atunci nu ai pierdut nimic; dar daca Dumnezeu exista si tu cezi ca nu exista, ai pierdut totul”.

Om mare este acela a carui activitate are un impact puternic asupra celor din jur, indiferent de domeniul in care lucreaza. In 1787, in cadrul Conventiei Constitutionale care a urmat Razboiului de Independenta din Statele Unite, James Madison propunea un sistem de guvernare inspirat, dupa opinia lui, din Biblie. Este acel principiu cunoscut in istorie drept principiul separarii puterilor in stat: judecatoreasca, legislativa si executiva. Textul de la care a pornit ii apartine profetului Isaia: „Caci Domnul este Judecatorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Imparatul nostru: El ne mantuieste.” (Isaia 33,22). In cadrul aceleiasi Conventii, unde s-au pus bazele statului american, Benjamin Frnklin, conducator politic, dar si inventator si publicist, sustinea ca singura solutie, pentru ca statul nou format sa reziste, era crearea lui, luand ca punct de reper principiile lui Dumnezeu: „Suntem incredintati din Scripturi ca, daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc. In acelasi timp, cred ca, fara ajutorul Sau in aceasta zidire politica, vom avea acelasi succes pe care l-au avut si ziditorii Turnului Babel”.

    Exista uneori tentatia de a desparti muzica de Dumnezeu, considerand ca fiecare compozitor scrie pentru a exprima un anumit sentiment sau a creiona o stare de spirit; creatia este, in fond, o forma de eliberare. Dar Johann Sebastian Bach, cel mai mare compozitor al muzicii barocului tarziu european, a vrut sa contrazica aceasta parere, dedicand intreaga sa creatie gloriei lui Dumnezeu, asa cum afirma el insusi in 1708: „Singurul scop al muzicii ar trebui sa fie glorificarea lui Dumnezeu si delectarea spiritului uman”. Fiecare foaie folosita de Bach inainte de a compune, avea grefate initialele: J.J.(Jesu Juva – Ajuta-ma, Isuse!) sau I.N.J.: (In nomine Jesu – In numle lui Isus). Dupa ce manuscrisele erau completate, initialele erau S.D.G.( Soli Deo Gloria – Doar spre gloria lui Dumnezeu).

    Dumnezeu este acelasi pentru fiecare dintre noi, indiferent de marimea contului din banca, numarul diplomelor sau al prietenilor. El nu Se schimba niciodata. El va continua sa existe, chiar daca noi credem sau nu acest lucru. Este minunat insa cand unii aleg ca, prin ceea ce fac, sa-L laude pe El si aduc roadele cercetarilor lor drept o dovada a faptului ca exista Cineva care a creat toate lucrurile intr-o ordine perfecta si continua sa le mentina astfel.

sursa: www.revistata.ro


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: