dragoste de sine?

22 04 2011

Cred că o mare problemă a zilelor noastre (printre multe altele) este lipsa unei viziuni clare asupra vieţii, asupra scopurilor şi ordinii lucrurilor, şi mai ales lipsa unei cunoașteri reale a lui Dumnezeu, a cuvântului Său. Odată cu creşterea rapidă a fluxului comunicării, pe lângă informaţiile autentice, s-au strecurat şi numeroase imitaţii, copii nereuşite ale adevărurilor fundamentale, chiar distorsionări ale lor. Iată un exemplu de filosofie cu o subtilă erezie…(pe care am auzit-o chiar din partea unor creştini)

„ca sa Il iubim pe Dumnezeu trebuie sa iubim oamenii
si ca sa iubim oamenii trebuie sa ne iubim pe noi insine.”

Aparent, totul e în regulă cu citatul de mai sus… vorbește despre Dumnezeu, dragoste şi oameni.

Ideea pare biblică, probabil o încercare de parafrazare a versetelor:

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” ( Marcu 12:30, 31)

Dacă meditezi ceva mai mult, descoperi că este totuşi o problemă cu citatul de mai sus. Problema este ordinea lucrurilor, relaţia cauză-efect fiind total inversată:

În citat,  iubirea de sine (cauză)=>iubire de oameni (efect , devine şi cauză) => iubire de Dumnezeu

Ideea în original e aceasta:

*iubire de Dumnezeu (poruncă)

*iubire de oameni(poruncă)

 *iubire de sine (constantă)

Ordinea lor sugerează importanța şi modul în care acestea ar trebui trăte în viaţa noastră. De fapt, Dragostea lui Dumnezeu este sursa unei iubirii autentice, pentru că El este Dragoste. Apoi, numai iubindu-L pe El, îi poţi iubi în mod real şi corect pe semeni, şi desigur, iubindu-L pe Dumnezeu, vei găsi echilibrul pentru o iubire de sine echilibrată, în aşa fel încât să recunoşti valoarea ta, în ochii lui Dumnezeu, dar să nu cazi în capcana eco- şi ego-centrismului. Totul pleacă de la  dragostea faţă de Dumnezeu, şi nu de la dragostea faţă de noi. Dacă îl iubim pe Dumnezeu, aceasta va genera două efecte: o iubire de semeni autentică şi o iubire de sine echilibrată, de asemenea, autentică.

Cu alte cuvinte:

iubire de Dumneze (cauză) => iubire de semeni autentică (efect)

                                        => iubire de sine echilibrată (efect).

Cred că forma corectă a ideei ar fi:

Ca să îi putem iubi pe oameni aşa cum ne iubim pe noi înşine, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu. Iubindu-L pe El, vom ştii să ne iubim şi pe noi înşine.

Ideea iubirii lui Dumnezeu deasupra a orice alceva nu-mi aparţine, ci este expusă în Biblie, trăită de Domnul Isus şi ucenicii Lui şi cerută în mod explicit tutror copiilor Lui. Nu am găsit nicăieri în Biblie, ideea că dragostea pentru Dumnezeu ar fi condiţionată de modul în care ne iubim pe noi.

Aşadar, dragostea noastră trebuie să o îndreptă spre Creatorul nostru, spre Domnul Dumnezeu, iar celalte vor veni ca o urmare firească a lucrurilor.

God bless us


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: