Muzica în viața creștinului

10 05 2011

Muzica are un loc aparte in viaţa celor mai mulţi dintre noi. Pentru unii ocupă unul mai mare, pentru alţii unul mai mic. Nu ştiu însă câţi sunt conştienţi că muzica pe care  fiecare o ascultă are cel puţin două consecințe inevitabile asupra lor.

I. Muzica are o influenţă asupra propriului comportament, asupra modului de gandire şi chiar asupra vocabularului.

II. Muzica vorbește si ea, şi spune multe despre cei ce o ascultă. Proverbul, spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ţi spun cine eşti, are aplicativitate şi în muzica pe care alegem să o ascultăm. Cu alte cuvinte:

„Spune-mi ce muzică asculți, ca să-ţi spun cum gândeşti, ca să-ţi spun cine eşti.”

Observ tot mai mult că în viaţa creștinilor, sub umbrela libertății în Hristos, își fac loc obiceiuri, deloc folositoare pentru omul tainic, omul cel nou, pentru cel născut din nou.  Un astfel de obicei îl reprezintă şi ascultarea a tot felul de genuri de muzica, care nu au nimic în comun cu Dumnezeu, cu credința sau cu evlavia sfinților. Este aproape uimitoare naivitatea unora, care sunt de părere că muzica nu exersează asupra noastră nici un fel de influenţă, sau chiar dacă sunt conștienți de ea, continuă totuşi să asculte, pentru că le place lor, le place firii lor….

Biblia clarifică toate lucrurile, numai omul de cele mai multe ori nu ia seama.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” Biblia, 1 Ioan 2:15-17

Muzica este un lucru minunat, care îşi are originea în cer, şi nu de pe pământ. În cer se cântă. Acordurile şi armoniile cereşti sunt probabil de nedescris, inimaginabil de frumoase. Dumnezeu ne-a înzestrat şi pe noi cu această plăcere pentru muzică şi predispoziţie pentru a o asculta. Dar, atenţie, nu orice fel de muzică este bună, tot aşa cum nu tot ce zboară se mănâncă.

Închei, prin a vă încuraja să analizaţi ce muzică vă place, ce genuri ascultaţi. Analizaţile ritmul şi conţinutul, apoi suprapuneţi rezultatele cu forma muzicii plăcută lui Dumnezeu. Dacă vreţi să fiţi înţelepţi şi fericiţi în viaţa, alegeţi să ascultaţi muzica de calitate, adică acea muzică care transmite mesajul Evangheliei.  Asta va influenţa viața voastră într-un mod benefic. Vă veți bucura astfel de pacea şi liniştea pe care o aduce muzica după voia lui Dumnezeu, şi deasemenea, veți putea avea gânduri curate, înălţătoare pentru ființa voastră. Veți putea de asemenea să vă îndreptaţi gândurile voastre spre Dumnezeu în fiecare clipă. Şi ispitele vor putea fi mult mai uşor biruite cu ajutorul armoniilor cereşti. 

God bless


Acțiuni

Information

One response

10 05 2011
Viorel Grecu

Interesant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: