Citat

Versetul zilei:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”

Biblia, Matei 11:28

Calea păcii…

Nici o cale nu-I mai bună
Decât calea păcii sfinte,
Doar pe ea este dreptate,
Doar pe ea găseşti iubire.

Nici o cale nu-i frumoasă
Precum calea lui Hristos,
Doar la El este iertare
Pentru orice păcătos.

Nu există altă cale
Precum calea păcii Lui,
Doar pe ea ai mântuirea
Şi lumina cerului.

Cei ce sunt pe calea păcii
Au belşug de bucurie,
Nesecat izvor de viaţă
Şi-o nadejde-n veşnicie!

Multumiti totdeuna lui Dumnezeu..

„Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”
Biblia, Efeseni 5: 20

Cand totul ne merge bine e foarte usor sa  avem o inima multumitoare, si sa spunem: ” Da, Doamne, iti multumesc pentru tot”. Ce facem insa cand pe cerul vietii noastre apar si nori, apar si vanturi, si ploile parca ne inunda fara oprire  fiinta ? Mai mult ca oricand, atunci trebuie sa-I multumim Lui Dumnezeu pentru tot. Aflat intr-o de imprejurare de adanca si grea incercare, neprihanitul Iov ne sta in fata ca un bun exemplu. Cand a pierdut tot ce-i putea fi mai drag de pe pamantul asta (copii, avere, sanatate, prieteni…), ar fi fost poate, din punct de vedere uman, indreptatit sa renunte macar pentru o clipa la atitudinea de multumire (neprihanire), sa lase garda jos, macar pentru catvea clipe. Nici unul din prietenii lui nu l-ar fi judecat pe Iov daca in urma a tot ceea ce se intampla in viata lui, ar fi lasat, ca, intr-un moment de slabiciune, un gest, un cuvant, sau macar un gand necugetat sa-si faca loc in fiinta lui. Dar in ciuda a ceea ce am spune noi ca e omenesc, Iov ramane in picioare, si face urmatoarea afirmatie: ” Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” Cu alte cuvinte, sa fim multumitori pentru bine, si sa nu-i multumim Domnului si pentru incercari? Dar de ce, pana la urma ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu pentru tot, inclusiv pentru incercari, pentru dureri, pentru tot ce nici unul din noi nu ne-am dori sa avem parte?

Imi vin acum cel putin doua motive pentru care ar trebui sa facem asta: 1. Este porunca plina de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi.

2. O atitudine de razvratire nu aduce rezolvarea situatiei, mai degraba ar inrautati-o.

Sa detaliez putin…

!. De ce  ” Multumeste pentru tot! Inclusiv pentru incercari.” e o porunca plina de dragoste? Suna oarecum intrigant afirmatia asta, dar cei care Il cunosc pe Dumnezeu stiu ca nu este asa. In Proverbe, 15:15 spune asa: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. –”. Cel cu inima multumita, are un ospat necurmat! Indiferent care este cauza, imprejurarea sau scopul pentru care durerea, necazul sau incercarea au venit in viata ta, poti avea un ospat necurmat, chiar in mijlocul incercari. Asta sigur nu anuleaza suferinta exterioara, dar poti avea pace interioara chiar in mijlcoul unui val urias. Durerea ramane o perioada, prboelemel probabil inca cer o solutie, dar in mijlocul lor, poti avea pace sufleteasca, iar daca in inima ta este pace, chiar cand treci prin incercare, atunci experimentezi adevarata fericire care izvoraste din

Gandul meu spre Tine zboara Tata Ceresc
N-am cuvinte indeajuns sa iti multumesc
Eu mi-am pus numai in Tine increderea
Fa ce vrei Doamne cu viata mea

Pentru fiecare clipa vreau sa-Ti multumesc
Pentru fiecare zi din viata te slavesc
Si in fiecare clipa Doamne eu iti cant
Esti tot ce am mai scump pe pamant

Ma inchin cu multumire in fata Ta
Chiar daca nu imi darui tot ce as vrea
Daca voia mea nu este si planul Tau
Ma dezleg de tot ce-mi doresc eu

Iubirea Ta imi umple inima
Nu mai este loc de altceva in viata mea
Iubirea Ta, vreau sa raman in ea
S-o traiesc deplin, Tie ma inchin

La cruce…

La cruce am primit iertarea
Ce niciunul n-am meritat,
Dar prin Isus avem eliberarea
Din jugul oricărui păcat.

Nimic nu e prea greu sau mare
Ce însuși El nu a purtat,
Nu-i niciun viciu, niciun rău
Să nu poată fi iertat.

La cruce am primit iertarea
Si Dragostea s-a revelat.
Mielul făr’de cusur, fără de pată
Plăti al meu si-al tău păcat.

Nimic nu poate azi să ne despartă
De dragostea lui Dumnezeu,
Renunță deci la viața ta deșartă,
Împăcate cu Creatorul tău.

La cruce am primit iertarea,
Și șansa izbăvirii din păcat.
Dacă-L primești ca Domn și Salvator,
Vei fi pe veci într-un om nou schimbat.

Nimic nu poate sta în calea
Salvării sufletului tău,
Decât alegerea ta personală,
– Vrei sau nu, să fi copilul Său?

 

Ne cheama Dumnezeu la pocainta

Ne cheama Dumnezeu la pocainta,
Dar nu oricum, ci cu un duh zdrobit.
Cu adevar si sfanta umilinta.
Stiind ca nu suntem decat un pumn de lut…

Ne cheama Dumnezeu la ascultare,
Sa devenim asemeni Lui,
Sa ascultam, sa-I dam doar Lui crezare,
Si sa iubim prin Duhul Lui.

Ne cheama Dumnezeu la bunatate,
La pace, la credinta si la Har,
Ne cheama azi sa fim cetate,
Stiind ca nu e in zadar.

Ne cheama Dumnezeu,
Mai auzim noi oare?
Ne cheama Dumnezeul cel Prea Sfant,
La pocainta, la ‘ndreptare,
La viata fara de sfarsit.

4 ani…

„Copile, sa-ți cinstesti părinții ,
Iubirea lor sa nu o uiți,
Ca te-au primit cu bucurie,
Si te-au slujit neobosiți”
Un mic gând astăzi la 4 ani de la trecerea in vesnicie a mamei mele…
Iubirea rămâne aceeași!

Gand…

Mai bine e sa fi-ntelegator
Decat s-astepti sa fi-nteles,
Asa cum, mai ferice e sa dai
Decat s-astepti sa tot primesti

Nascuti cu un scop in viata…

In goana acestei lumi, asa usor poti sa uiti cine esti, de unde vi si incotro te indrepti…ce bine face sufletului sa i se aminteasca:
Nascuti pentru Cer
Nascuti cu Valoare
Nascuti pentru Eternitate!
Avem un scop, o tinta! Avem o Cale, dar si o vesnicie gloriasa!
Cateva ganduri inspirate de la intalnirea de femei, de sambata…
Un timp binecuvantat, cu femei minunate!

Cateva randuri despre mama…

„Nu cartile cresc oameni, ci mamele.” August Strindberg

„Inima mamei este un adanc abis la capatul caruia gasesti de fiecare data iertare.” Honore de Balzac

„Tot ce sunt sau ce sper sa devin ii datorez ingerului care a fost mama.” Abraham Lincoln

“Cele mai dulci sunete daruite muritorilor sunt Mama , Acasa si Paradis.”
William Goldsmith Brown

Ce poti scrie despre fiinta care te-a purtat in pantece, apoi pe brate, care te-a ingrijit din primul minut de viata, asa cum a stiut si a putut ea cel mai bine? Ce ganduri sa lasi asternute care sa-i pastreze amintirea vie a celei care sa sacrificat mereu si mereu pentru binele pruncului ei? In ce mod ai putea sa-ti arati reccunostinta, dragostea si admiratia pentru lupta ei neobosita prin toate incercarile vietii, toate numai de dragul copilului ei?

Cand suntem copii, nu realizam ce sacrificii face o mama: grijile, alergarile, framantarile si durerile ei, toate  in speranta ca urmasii ei o vor duce mai bine. Crestem si ni se pare firesc tot sacrifiul depus (pe care, probabil, in mare parte nici nu-l intelegem decat tarziu – uneori, prea tarziu). Ne urmam propriul drum, si timpul nostru se umple cu tot felul de activitati, alti oameni, iar pentru ea, pentru Mama,  ne mai raman minute (si alea, putine, foarte putine…). Probabil, gandul ca o vom gasi mereu acaasa, asteptandu-ne cu dor, ne face sa amanam de atatea ori vizita in casa parinteasca…dar acest gand e-asa de inselator…pe neasteptate te poti trezi cu vestea plecarii ei in vesnicie, si-atunci abia incepi sa realizezi ca despartirea de ea era mai mai aproape decat ti-ai imaginat ca ar putea fi…Plecarea ei ne lasa in inimi un gol mare, si o durere greu de explicat…dintr-o data realizezi ca ai fi putut face mai multe pentru ea, dar din motive subiective, nu ai facut… Ce mai poti spune sau face atunci? Cum sa-i mai arati dragostea adanca pe care i-o porti si tu, chiar daca parca prea putin i-o aratai?

Pe 6 feb, a.c., mama mea, C. Elena Mirela a trecut in vesnicie, la varsta de 46 de ani. Vestea plecarii ei a venit ca un soc, un eveniment neasteptat , dar extrem de tulburator…Sunt convinsa, ca acolo unde este acum, e mult mai bine pentru ea, dar despartirea aceasta brusca a lasat in inima mea o mare durere, cu atat mai mult, cu cat, in ultimile ei momente nu i-am putut fi alaturi…

Ce mai pot face acum, este sa scriu catvea randuri despre ea, despre cea care fost, si va ramane vesnic, mama mea.

Din primele luni de la nasterea ei se prevedeau numeroase incercari, si o viata cu multa suferinta. A ramas orfana de mama, la numai 9 luni, fiind apoi ingrijita de bunica ei, pana la inceputul scolii primare. La varsta de 6 ani, a fost lovita de un cal, atat de grav, incat viata ei a fost in mare preicol. Domnnul a dorit-o insa in viata, asa ca a trecut peste acel moment, insa mortea buniciilor ei a facut ca ea sa ajunga in jungla orfelinatelor din perioada comunista. Dragostea bunicilor, si cele invatate despre Mantuitorul i-au ramas in inima, iar mai tarziu, dupa iesirea din orfelinat se decide sa-L urmeze pe Domnul, facand legamant cu El in apa botezului, undeva in jurul varstei de 20 de ani.

La 21 de ani se casatoreste, insa cu o persoana care nu impartasea aceasi credinta cu a ei, iar casatoria se dovedeste a fi un esec total. Totusi, in urma acestei casatorii, m-am nascut eu. Divorteaza, si se hotaraste sa ma creasca cu toata dragostea materna de care era capabila, dragoste pe care ea nu a putut sa o cunoasca. A fost o perioada grea, ani cu multe greutati pe toate planurile, insa, in inima ei, credinta in Domnul Isus ramasese, si, nu ezita niciodata sa-mi spuna si mie despre El. Imi aduc amnte ca oridecate ori ispitele adolescentei ma cuprindeau, ea mereu imi spunea: „Vezi ca asta nu-I place Domnului Isus”. Deasemenea, cantarile vechi, care lauda pe Domnul erau alinarea ei. Erau seri cand se trezea, chiar plangand, de dorul parintilor ce nu i-a avut, si de cel al bunicilor pe care i-a pierdut…Cantarile sfinte o alinau, si ii aduceau pace in inima.

Cu toate ca rarise mersul la biserica in ultimi ani, se bucura de mine, de hotararea mea de a-L urma pe Domnul, si de binecuvantarile Lui ce se revarsau peste mine. Era mandra, ca fiica pe care a crescut-o singura, (si nu a fost deloc usor), reusea sa fie mereu printre primii din clasa, iar mai tarziu sa se casatoreasca cu un baiat credincios. Avea totusi o durere…ramasese destul de singura….la inceput scoala, apoi numeroasele activitati in care eram implicata, iar mai apoi casatoria…toate mi-au ocupat asa de mult timp, ca pentru ea mai era foarte putin… Mama a fost o luptatoare, o femeie puternica, care nu se dadea inapoi de la nimic. Era in stare sa mearga pana in panzele albe, pentru ceea ce isi dorea, sau considera a fi corect. Un singur lucru a fost insa prea greu pentru ea….singuratatea. Din aceasta cauza, organismul ei a slabit, si s-a imbolnavit. S-a stins la spital, sub ochii medicilor, care nu au reactionat promt la problema ei…

Ce ne mai ramane acum este gandul ca vine ziua revederii, iar pana atunci, o voi pastra mereu in inima mea, ca cea mai buna mama pe care mi-a daruit-o Domnul.

La Re-Vedere, Mama!